Gazon natural sau artificial? Cum alegi corect?

Știri

Alegerea între gazonul natural și cel artificial poate părea complicată. Ambele variante au avantaje și dezavantaje, iar decizia depinde de nevoile tale. Dacă îți dorești o peluză verde și bine întreținută tot anul, este bine să știi când să alegi gazonul artificial și când să optezi pentru cel natural. În acest articol vei afla ce tip de gazon se potrivește pentru diverse activități și spații.

Gazonul natural – când e cea mai bună alegere?

Gazonul natural este potrivit dacă îți dorești un spațiu verde, autentic și sănătos. Este plăcut la atingere, iar mirosul de iarbă proaspăt tăiat adaugă un plus de relaxare. Gazonul natural contribuie la purificarea aerului și la reglarea temperaturii din jurul casei. Totuși, este important să știi că necesită îngrijire constantă, precum tunsul, udarea și fertilizarea. Dacă ai timp și îți place să te ocupi de grădinărit, gazonul natural este perfect pentru tine.

Gazonul artificial – ideal pentru sporturi și utilizare intensă

Gazonul artificial este folosit des pentru terenurile de fotbal, locurile de joacă și alte spații unde iarba naturală s-ar distruge rapid. Deoarece este realizat din materiale care rezistă foarte bine în timp și la uzură, nu are nevoie de îngrijire zilnică. Un gazon artificial își păstrează aspectul impecabil indiferent de cât de mult este utilizat și poate fi folosit tot timpul anului, chiar dacă plouă. Pentru că are un sistem de drenaj bine pus la punct, nici nu se formează bălți pe suprafața lui.

Gazonul sintetic – o opțiune practică pentru orice vreme

Chiar și după perioade lungi de soare și secetă, un gazon sintetic nu se în gălbenește și nu trebuie udat. De asemenea, nu îngheață iarna, oricât de scăzute ar fi temperaturile. Este o alegere potrivită pentru persoanele cu alergii și se pretează atât pentru sporturi, cât și pentru amenajare spații de recreere publice sau private. 

Costurile de întreținere – comparații 

Dacă te gândești la costuri, un gazon artificial fotbal poate fi o investiție inițială mai mare, dar întreținerea lui pe termen lung este mult mai ieftină decât în cazul gazonului natural. Gazonul natural necesită apă, îngrășăminte și tundere frecventă, toate acestea adunând costuri lunare. Pe de altă parte, după instalarea gazonului artificial, nu trebuie să te mai îngrijorezi de udare sau de costuri constante de întreținere. Cu toate acestea, trebuie să îl cureți periodic de praf și alte resturi.

Aspectul și senzația de joc 

Gazonul natural are o textură și un aspect plăcut, iar atingerea lui este mai moale. Dacă îți place să simți iarba sub tălpi și mirosul proaspăt al ierbii tăiate, cel natural este alegerea ideală. Totuși, gazonul artificial a evoluat mult și poate fi foarte asemănător cu cel natural ca aspect. În spațiile de sport sau cele care nu necesită un aspect extrem de natural, varianta artificială este foarte practică și oferă avantajul durabilității.

Atât gazonul natural, cât și cel artificial au avantaje și dezavantaje, decizia finală depinzând de ce ai nevoie. Dacă îți dorești o peluză autentică, dar ești dispus să o întreții, optează pentru gazon natural. În schimb, dacă preferi un spațiu durabil, ușor de întreținut și mereu verde, gazonul artificial este varianta potrivită.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social