Consiliul Judeţean Dâmboviţa și Primăria Târgoviște participă la Târgul de Turism al României, ediţia de primăvară 2022.VIDEO

Știri

Consiliul Județean Dâmbovița și  Primăria Tâgoviște, participă cu un stand comun la  ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, care are loc în perioada 24 – 27 februarie 2022, la Romexpo, fiind dedicat atât agențiilor de turism, touroperatorilor, participărilor internaționale și serviciilor turistice, cât si zonelor turistice din România prin intermediul: unităților administrativ teritoriale, consiliilor județene, primăriilor, asociațiilor de Turism, oficiilor de Turism.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, alături de Primăria Târgoviște şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, participă şi anul acesta la Târgul de Turism al României  unde promovează Drumul Brâncoveanului- un traseu turistic ce revigorează unele obiective construite de domnitorul Consntantin Brâncoveanu.

A fost realizat și un clip de promovare dedicat marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, care ne prezintă bogata moştenire lăsată de acesta judeţului Dâmboviţa, dar şi întregii ţări.    Ulterior, turiştii vor avea la dispoziţie şi un traseu bine stabilit cu locurile în care şi-a pus amprenta domnitorul muntean şi pe care le pot vizita.    „Fie că paşii ne duc în Curtea Domnească zidită în 1698 la Potlogi, sau că poposim la Târgovişte în vechea cetate refăcută şi înfrumuseţată de marele domn, fie că străbatem pădurea şi ne odihnim sufletul la mănăstirea Cobia de la a cărei zidire se împlinesc anul acesta 450 de ani, fie că urcăm Dealul voievozilor şi batem la poarta Mănăstirii Dealu, loc sacru pentru toţi românii, respirăm aerul Dâmboviţei şi călcăm pe urmele marilor înaintaşi”, a precizat  președintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
In cele patru zile de târg, vizitatorii standului Consiliului Judeţean Dâmboviţa și al Primăriei Târgoviște vor afla informaţii despre atracţiile turistice şi posibilităţile de petrecere a timpului liber. Printre obiectivele promovate se numără cele 16 muzee şi case memoriale din cadrul Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte (Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, Peştera lalomiţei, Curtea Domnească din Târgovişte, Turnul Chindiei, Casa Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti etc) dar şi zona  Peștera-Padina Stațiune Turistică de Interes Național.

Târgul de Turism al României reprezintă oportunitatea de a întâlni noi clienți, parteneri de afaceri, clienții actuali și potențiali, lideri de opinie, într-un cadru necesar dialogului de business și într-un mediu profesionist.

Program vizitare:

24 – 26.02.2022, între orele, 10:00-18:00.

27.02.2022, între orele: 10:00-16:00.

Acces: Poarta A, B

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social