Ample controale în târgul săptămânal din Găești, au avut loc în cursul zilei de astăzi, comercianții au fost verificați dacă respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară, dar și pentru prevenirea unor fapte antisociale, în târgul săptămânal de pe raza orașului Găești.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni, în valoare de 7.305 lei. Din totalul acestora, 10 sancțiuni contravenționale au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și alte 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002.
Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 640 de lei și a fost retinut un certificat de înmatriculare.
În continuare, pe raza întregului județ, politistii dâmbovițeni sunt angrenați în acțiuni, scopul vizat fiind siguranța cetățenilor.