Meteorologii au anunțat COD GALBEN de CANICULĂ 

Știri

Meteorologii au anunțat un cod galben de caniculă în intervalul 4, 5, 6 și 7 august 2022 pentru aproape jumătate din țară. Vineri, 5 august 2022, temperaturile vor continua să crească în toată România, în mod special în sud-vest unde disconfortul termic va crește. 

 Patru zile cu temperaturi ridicate! COD GALBEN în județul Dâmbovița în intervalul 4-7 august! 

 În următoarele zile, valul de căldură se va extinde și va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatura-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

Cum să faceți față căldurii?

– beți suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător;

– purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise;

– evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare;

– consumați fructe și legume proaspete.

 În perioadele caniculare și de secetă prelungită folosirea focului deschis pentru arderea vegetației uscate sau a resturilor vegetale este interzisă.

Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate vor fi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare.

Nu uitaţi! Printr-un comportament preventiv, protejaţi viaţa, bunurile materiale și mediul înconjurător!

 Anunțați în cel mai scurt timp orice situaţie care poate pune în pericol viaţa unui cetăţean sau a dumneavoastră la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112!

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social