Spectacolul „Tăcerea” a avut loc în Piața „Mihai Viteazul” din Târgoviște, în  cea de-a patra zi a Festivalului BABEL.VIDEO

Știri

Spectacolul „Tăcerea”  a avut loc în Piața „Mihai Viteazul din Târgoviște, în  cea de-a patra zi a Festivalului BABEL, pus în scenă de  Teatr Biuro Podróży din Polonia. 

Teatr Biuro Podróży, folosind mijloacele teatrului în aer liber: scenografia simbolică, focul, păpuși – personaje pentru copii și muzică emoționantă, spune povestea unor oameni care s-au trezit în frământările războiului și pentru care au rămas doar vise de evadare.

Spectacolul „Tăcerea”  expune povestea refugiaților, privește situația din punctul de vedere al unui locuitor al unui oraș asediat asupra căruia au căzut bombe, un om care nu s-ar fi gândit să devină refugiat cu doar câțiva ani în urmă. Protagoniștii piesei sunt copiii – martori nevinovați ai morții celor dragi, victime ale exilului, foametei și violenței. Pentru acești copii și pentru pacea lor viitoare, actorii vor încerca să se pună pentru o clipă în rolul unui refugiat. 

Publicul târgoviștean a aplaudat la scenă deschisă. 

Programul pentru miercuri, 7 iunie 2023

11:00 ÎNTÂLNIRILE BABEL, Q&A (actori, presă, invitați; deschise publicului) Moderator: Sanda Visan – Foaier TTB, 1h 30min

11:00 – 13:45 NU-MI SPUNE, ARATĂ-MI!, workshop cu Scott Johnston – TTB Sala Oglinzilor

14:15 – 17:00 ASCULTâND SPAŢIUL, workshop de Ben Harrison, UK – TTB Sala Studio

17:30 ETERNITATEA ȘI ÎNCĂ O ZI. TEATRUL LUI ANDREI ȘERBAN  de Andreea Nanu,  lansare de carte, în prezența autoarei şi a editorului Valentin Ajder, invitat Christian Crăciun, Foaier TTB, 30 min

18:00 ORAŞUL BLESTEMAT, regia: Paweł Szkotak, Teatrul Biuro Podróży, Polonia – TTB Sala Mare  , 1h

19:30 PĂDUREA, regia: Franck Vigroux, Compagnia D’Autres Cordes, Franța, Casa Sindicatelor, 1h

20:30 SIGNOR PANTALONE ŞI DRAGOSTEA, regia Gabriel Apostol, UNATC, România – Piața Mihai Viteazul, 1h

21:30 BILEŢELE PENTRU UN IUBIT, DE LA JENNY ADAMS ŞI FRUMOASA EI FAMILIE, film, regia: Sudeep Ranjan Sarkar, Nez Moving Pixels, India – Cinematograf Independența

23:00 CLUBUL FESTIVALULUI – Berăria Vlad Țepeș

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social