Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan spune că se fac progrese remarcabile în cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județ. Cu sute de kilometri de rețele de apă și canalizare, stații de tratare și rezervoare de apă potabilă, investițiile se ridică la aproximativ 2.600.000.000 de lei.

Prin semnarea contractului de fazare, finanțarea este asigurată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, confirmând disponibilitatea resurselor financiare necesare pentru implementarea proiectului.
Împreună cu primarii localităților implicate, primarul municipiului Târgoviște și Directorul Autorității de Management pentru Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, s-a făcut o analiză detaliată a progresului lucrărilor. Până în prezent, s-au realizat peste 300.000 de dâmbovițeni vor avea acces la rețele noi sau modernizate de apă și canalizare.
Cu peste 40 din cele 52 de localități deja implicate în proiect, s-au realizat peste 111 km de rețele de apă, 160 km de rețele de canalizare, 17 km de conducte de aducțiune și 43 km de conducte de refulare. Acest proiect uriaș va aduce beneficii semnificative comunității locale și va contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii județului Dâmbovița.