Dezvoltarea comunei Răzvad este în plină ascensiune. Cu investiții deja implementate, cu altele în proces de implementare dar și cu obținerea fiecărei surse de finanțare pentru noi obiective de investiții, comuna Răzvad se dezvoltă vizibil, de aceea prioritatea edilului Emanuel Spătaru și a echipei pe care o are, este de a investi continuu în comună.
Comuna Răzvad cunoaște o dezvoltare continuă, pe toate planurile.
Unitățile școlare din comuna Răzvad sunt de invidiat
Primarul Emanuel Spătaru, un primar din tânăra generaţie a reușit să schimbe o comunitate în bine și să ofere normalitate comunității sale.
Administraţia locală a făcut în ultimii ani de zile investiţii importante pentru modernizarea unităților școlare , și da, astăzi, cele două școli și cele trei grădinițe sunt de invidiat, au autorizatii de funcționare atât de la ISU cât și de la DSP, dotări ultramoderne.
Se extinde Grădinița Valea Voievozilor
Investițiile nu se opresc aici, din buget local, primarul Emanuel Spătaru anunță că până în toamnă va extinde Grădinița Valea Voievozilor pentru că sunt foarte multe solicitări de înscriere a preșcolarilor.
Dacă poposești în unitățile școlare din Răzvad, te aştepţi ca primarul localităţii să fie un fost cadru didactic care a pus un pariu cu viitorul că se pot face investiţii în educaţie şi la sate. Emanul Spătaru este doar omul potrivit la locul potrivit.
În zilele următoare, se vor relua lucrările de asfaltare în comuna Răzvad
Infrastructura rutieră este pusă la punct în procent de 90 %, din această primavară, administrația locală va relua lucrările de asfaltare pe străzile rămase încă neasfaltate. Este vorba despre proiectul prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care include 10,8 km de drumuri. O mare parte din proiect s-a implementat.Valoarea investiției este de 6 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Din proiect fac parte străzile Preot Goglea și Furtunești – tronsoanele unde s-a introdus și rețeaua de canalizare, Gura Văii, Livada cu Pruni, fostei Primării, Câmpului, Percepției, Gării – tronsonul spre stadion; Dispensarului, Luncă – patru tronsoane (ultimele care rămăseseră neasfaltate); Bleaju și Fântânele – trei tronsoane.
S-au finalizat două proiecte importante prin PJDL, în satul Valea Voievozilor- pe strada Tudor Vladimirescu
Printr-un proiect cu finanțare prin PJDL, s-au efectuat racordurile la canalizare, pentru gospodăriile care nu aveau. Valoarea obiectivului realizat a fost de 1,2 milioane de lei.Tot prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) inițiat de președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, la Răzvad s-a realizat trama stradală în satul Valea Voievozilor, strada Tudor Vladimirescu.
De vineri, 1 martie 2024, încep lucrările de extindere a rețelei de canalizare în Răzvadul de Jos
Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru extinderea rețelei de canalizare în Răzvadul de Jos. Efectiv, de vineri, 1 martie încep lucrările. Este vorba despre un proiect realizat prin POIM, vizează rețea de canalizare pe o lungime de peste 13 mii de metri liniari, 11 stații de pompare și 1254 de racorduri.
Vorbim de zona de la punctul Primăriei, către Gura Ocniței, strada Luncă, cât și strada Ploiești, plus toate celalte străzi adiacente. Vorbim și despre celelalte străzi de până în primărie, în Răzvadul de Sus, respectiv strada Percepției, Luca, dar și strada Gării, Fete, Dispensarului, Bisericii din Răzvadul de Jos, toată zona care este momentan neacoperită de rețeaua de canalizare.
După implementarea acestui proiect vor începe lucrările la trama stradală, respectiv la podețe, trotuare, șanțuri si piste de biciclete, astfel, comuna Răzvad va arăta ca o localitate europeană.
Trotuare, șanțuri, pistă pentru biciclete și podețe pentru acces în gospodării, de-a lungul DN 72 – Str Principală, de pe Aleea Manăstirii către Răzvadul de Jos
O altă veste bună pentru cetățenii comunei Răzvad: Trotuare, șanțuri, pistă pentru biciclete și podețe pentru acces în gospodării, de-a lungul DN 72 – Str Principală, de pe Aleea Manăstirii către Răzvadul de Jos .
O investiție cu finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” , a fost semnat contractul încă de anul trecut, urmează să înceapă lucrările. Menționăm că valoarea acestui proiect este de 10.666.241 lei fără T.V.A!
Extinderea rețelei de iluminat public pe tronsonul dintre satele Răzvad și Gorgota
Administrația locală va demara și lucrările la proiectul ce vizează extinderea rețelei de iluminat public pe tronsonul dintre satele Răzvad și Gorgota (2 km). Este vorba despre un proiect pentru care s-a obținut o finanțare în valoare de 1,1 milioane de lei prin Agenția Fondului pentru Mediu
Se vor realiza 16 stații de încărcare vehicule electrice
În comuna Răzvad se vor realiza 16 stații de încărcare vehicule electrice, câte patru în fiecare sat. Proiectul este în valoare de 1,2 milioane de lei, cu finanțare tot prin Agenția Fondului pentru Mediu.
Un pod nou în satul Gorgota, pe strada Bleaju
Se va construi un pod în satul Gorgota, pe strada Bleaju. Proiectul are o valoare de 3,5 milioane de lei. Finanțarea a fost obținută tot prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
În curând, încep lucrările la Centru de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice
În parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Razvad a depus pe Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) un proiect care vizează construirea unui Centru de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice.Fostul Cămin Cultural din Valea Voievozilor va fi transformat într-un modern Centru de Asistență pentru Vârstnici, Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița și DGASPC Dâmbovița, valoarea totală a finanțării fiind de 6.102.123 lei fără TVA.
Biblioteca Răzvad va deveni hub digital de dezvoltare
Biblioteca Răzvad va beneficia de lucrări de renovare și modernizare, va deveni astfel un hub de dezvoltare a competențelor digitale. Investiția se realizează printr-un proiect accesat de CJ Dâmbovița prin PNNR ,,Hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale la biblioteci’’, cu o valoare totală de aproximativ 3.600.000 de lei (TVA inclus), și urmărește îmbunătățirea competențelor digitale ale locuitorilor din localitățile dâmbovițene cuprinse în proiect.Într-o lume dependentă de tehnologie, răzvădenii trebuie să știe să folosească un PC și, printre alte lucruri utile, să poată interacționa online, în deplină siguranță, cu alte persoane.
Datorită acestui proiect vor fi achiziționate următoarele: imprimante 3D, table interactive, PC desktop, laptop-uri, tablete, camere de videoconferință.
Răzvadul se dezvoltă !