Realegerea lui Tănase Mugurel în funcția de viceprimar, s-a făcut cu un vot zdrobitor de 12 „pentru” și doar 3 „împotrivă”. Alegerea sa pentru al doilea mandat vine ca un semn clar al încrederii și susținerii din partea consilierilor locali, dar și al așteptărilor mari din partea cetățenilor orașului.

„A fi bun și a face bine este tot ce trebuie să facem”, a declarat primarul Marius Caravețeanu, subliniind filosofia care va ghida echipa sa în acest mandat. Citatul din John Adams reflectă angajamentul lor față de o administrație responsabilă și orientată spre nevoile comunității.

Tănase Mugurel și primarul Marius Caravețeanu formează o echipă unită, dedicată dezvoltării și modernizării orașului Răcari. Viceprimarul ales s-a angajat să colaboreze strâns atât cu consilierii locali, cât și cu cetățenii, pentru a pune în practică proiectele menite să aducă prosperitate și să îmbunătățească viața locuitorilor.

„Vom face tot ce ne stă în putere pentru a duce Răcariul pe un drum al progresului. Viziunea noastră este una pe termen lung și ne dorim ca fiecare pas pe care îl facem să fie unul în beneficiul tuturor celor care trăiesc aici”, a adăugat Tănase Mugurel.
Felicitări și mult succes în noul mandat! Răcari se află pe drumul unei transformări importante, iar alegerea unui lider implicat și responsabil este, fără îndoială, cheia unui viitor mai bun.