Fie ca ÎNVIEREA DOMNULUI să vă găsească sănătoşi pe toţi locuitorii comunei Niculești, precum şi pe colaboratorii noştri, iar Lumina cea Sfântă din noaptea Învierii să vă înalţe sufletele spre năzuinţele spirituale pe care le aveţi, să vă călăuzească traiectoria vieţii!

HRISTOS A ÎNVIAT!
Evident că, în perioada asta, cu toții traversăm o perioadă foarte dificilă și aș vrea să fac un apel pentru locuitorii comunei Niculești, să fie încrezători și să respecte măsurile impuse de autorități pentru a învinge acest virus invizibil, COVID-19. Împreună putem să învingem, haideți să fim cu toții uniți, să stăm în casă, să nu lăsăm COVID-19 să se răspândească. Dacă vă pasă, nu ieșiți din casă ! … Nu este greu dacă respectăm ceea ce ne trasmit cadrele medicale și autoritățile centrale.
Împreună suntem mai puternici!
Primarul Dorinel Soare și Consiliul Local al comunei Niculești