Ziua Eroilor la Târgoviște! Cu prilejul Înălțării Domnului și al Zilei Eroilor, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj de recunoștință și omagiu față de toți cei care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român.
„Dâmbovița este plină de povești despre oameni curajoși care și-au pus viața în slujba patriei. Din fiecare colț al județului nostru au pornit spre luptă eroi adevărați, iar amintirea lor trebuie să ne facă mai hotărâți în apărarea valorilor în care credem”, a transmis Corneliu Ștefan.
În discursul său, președintele CJ a subliniat și durerea familiilor care au pierdut oameni dragi pe câmpurile de luptă, în lagăre sau în închisori, dar care le-au păstrat vie amintirea.

„Gândurile noastre se îndreaptă și către familiile eroilor dâmbovițeni, care au îndurat durerea pierderii celor dragi, dar le-au păstrat vie amintirea. Lor le datorăm sprijin și respect!”

În încheiere, mesajul său a fost unul clar și emoționant:
„Nu ne vom uita eroii niciodată! Le rostim numele cu respect, le purtăm povestea mai departe și le cinstim faptele prin tot ceea ce facem pentru Dâmbovița și pentru România.”


