Tenorul Florin Georgescu a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Dâmbovița. Într-o ședință solemnă desfășurată la Palatul Brâncovenesc din Potlogi, tenorul Florin Georgescu a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al județului Dâmbovița. Propunerea făcută de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost aprobată în unanimitate de către consilieri.
Născut în comuna Pietroșița, Florin Georgescu a cucerit lumea muzicii prin vocea sa impresionantă, comparată adesea cu legende, reprezentând cu mândrie județul Dâmbovița și România pe cele mai prestigioase scene ale lumii.
De la preluarea conducerii Centrului Județean de Cultură Dâmbovița în 2020, tenorul a contribuit activ la dezvoltarea și promovarea vieții culturale locale. În cuvântul său, președintele Corneliu Ștefan a evidențiat impactul lui Florin Georgescu, amintind cu umor că „este singurul artist pentru care s-au spart geamurile Operei Naționale din București.”
Florin Georgescu și-a exprimat recunoștința față de comunitatea sa natală, afirmând: „Sunt mândru că sunt născut și școlit aici. M-am întors în Dâmbovița cu cea mai mare plăcere și am făcut tot ce am putut pentru sufletul și inima mea. Vă mulțumesc din suflet și vă promit că voi face totul ca și Târgoviște să devină cândva oraș european al culturii.”

Cu această distincție, Florin Georgescu devine al patrulea cetățean de onoare al județului Dâmbovița, alăturându-se unor personalități marcante precum mitropolitul Nifon, viceguvernatorul Leonardo Badea și maestrul Gheorghe Zamfir.



