Cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj de recunoștință față de toți cei care activează în domeniul contabilității – profesioniști fără de care nicio administrație sau afacere nu poate progresa.
„Prin asumare și viziune, contabilii transformă cifrele în încredere și provocările în soluții. În administrația publică, știm foarte bine că avem nevoie de oameni bine pregătiți, de sprijinul specialiștilor din domeniu, pentru a putea vorbi despre dezvoltare în adevăratul sens al cuvântului,” a declarat președintele Corneliu Ștefan.

Evenimentul organizat de CECCAR – Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – a fost și un prilej de a celebra excelența. Mai mulți contabili dâmbovițeni au fost premiați pentru profesionalism, implicare și contribuția adusă comunității.
„Sunteți exemple demne de urmat pentru noile generații și garanția că această meserie are un viitor solid. La mulți ani tuturor contabililor!”, a mai transmis președintele CJ Dâmbovița.
Contabilitatea rămâne o profesie-cheie în asigurarea transparenței, corectitudinii și sustenabilității economice – fie că vorbim de mediul privat sau de cel instituțional.

