Potențialul turistic al Stațiunii Peștera-Padina este analizat de către Comisia European, după ce președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la o importantă ședință a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027, desfășurată la Călărași. Printre subiectele discutate s-a aflat progresul implementării programului de finanțare a proiectelor administrațiilor publice din regiunea respectivă.

În cadrul acestei întâlniri, s-a evidențiat un început promițător pentru PR 2021–2027, cu un accent deosebit pe județul Dâmbovița. Un exemplu concret al acestui avânt este investiția de peste 64.200.000 de euro deja în implementare în județ. Această sumă considerabilă este direcționată către proiecte precum „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean DJ 712 (Pucioasa – Brănești – Vulcana-Pandele – Șotânga – Târgoviște), DJ 720C (Gura Ocniței – Ocnița) și DJ 720A (Gura Ocniței – Adanca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu )- DN 1A”.
De asemenea, un moment crucial în evoluția acestor proiecte este vizita unei delegații a Comisiei Europene condusă de Nicola Aimi – Expert senior, Direcția Generală Politică Regională și Urbană, care se află în județul Dâmbovița alături de directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat. Scopul acestei vizite este identificarea modalităților prin care județul Dâmbovița va putea accesa fondurile necesare pentru finanțarea proiectelor Stațiunea de Interes Național Peștera-Padina și Domeniul Schiabil „Cocora”. Delegația CE va explora potențialul turistic al Bucegilor dâmbovițeni direct în zona Padina-Peștera.
Aceste evenimente demonstrează angajamentul ferm pentru dezvoltarea regională și turistică durabilă a județului Dâmbovița și confirmă atenția acordată obiectivelor strategice importante pentru comunitatea locală.