Peștera Ialomiței trece oficial la programul de vară începând cu data de 1 mai 2025. Turiștii vor putea vizita peștera zilnic, între orele 09:00 și 17:30, ultima intrare fiind permisă chiar la ora închiderii.
Prețul biletelor rămâne accesibil: 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Situată pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, la o altitudine de 1.660 de metri, Peștera Ialomiței oferă o incursiune într-un spațiu încărcat de istorie și legendă. Doar 480 de metri din cei 1.128 sunt amenajați pentru vizitare, dar aceștia oferă o experiență memorabilă: formațiuni spectaculoase de calcar, temperaturi constante între 5 și 6 grade și o umiditate ridicată, între 85% și 100%.

Peștera este strâns legată de istoria locurilor – de la daci și sihaștri, până la legenda potrivit căreia Apostolul Andrei ar fi poposit aici în misiunea sa de creștinare a populației nord-dunărene.
Cum ajungeți: Peștera se află în comuna Moroeni, județul Dâmbovița, pe traseul spre Platoul Padina – Peștera, la aproximativ 10 km de izvorul Ialomiței.
Un loc de legendă, ideal pentru cei care caută răcoarea muntelui, liniștea și o lecție vie de istorie. Vizitatorii sunt sfătuiți să poarte îmbrăcăminte adecvată temperaturilor scăzute din interior.
Peștera Ialomiței vă așteaptă cu drag – o destinație perfectă pentru minivacanța de 1 Mai și pentru toată vara!