CJ Dâmbovița pregătește ediția a II-a a Programului de internship, pe 2 septembrie încep înscrierile 

Știri

CJ Dâmbovița pregătește ediția a II-a a Programului de internship, startul se dă în octombrie, sunt disponibile 9 locuri în cadrul a 6 direcții din cadrul forului județean.

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a anunțat că pe 2 septembrie 2022 încep înscrierile. 

”  Lansat în 2021, proiectul a fost o premieră în rândul consiliilor județene din țară, iar scopul principal al acestuia este de a familiariza tinerii absolvenți de învățământ superior cu mecanismele administrative, dar, în același timp, le oferă și posibilitatea de a se implica activ în viața județului Dâmbovița.

CJ Dâmbovița

Totodată, participarea la acest internship, care se desfășoară în perioada octombrie – decembrie și pentru care vor primi și un salariu lunar, le va fi de folos și în perspectiva găsirii unui loc de muncă, aceasta constituind experiență profesională, lucru cerut de foarte mulți angajatori. Așadar, pe 2 septembrie, încep înscrierile pentru următoarele structuri de specialitate: 

 Direcția Juridică, Contencios, Administrarea Patrimoniului – 2 posturi;

 Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare S.C. – 1 post;

 Direcția de Strategii, Programe și Investiții – 1 post ;

 Direcția Economică – 2 posturi;

 Direcția Tehnică – 2 posturi;

 Serviciul Imagine, Relații cu presa, ONG și Relații Externe – 1 post

Vă așteptăm în echipa noastră!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan 

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social