A fost inaugurată grădinița din satul Românești, comuna Potlogi. VIDEO

Știri

A fost inaugurată grădinița din satul Românești, comuna Potlogi,  preșcolarii au o  grădiniță  modernă și  dotată la standarde europene, dovada clară ca administrația locală de la Potlogi acordă o mare atenție sistemului educațional.

Proiectul ” Înființare și dotare grădinița în comuna Potlogi, județ Dâmbovița, sat Românești ” a fost realizat cu fonduri europene prin AFIR, PNDR- Submăsura 7.2. Valoarea totală a proiectului este de 3.200.000 de  lei.La inaugurarea acestui obiectiv, alături de Drăghici Viorel, viceprimar cu atribuții de primar au fost președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul Claudia Gilia, parlamentarii PSD Dâmbovița, consilieri județeni, cadre didactice și cetățeni.

Președintele CJ, Corneliu Ștefan i -a asigurat pe locuitorii comunei Potlogi de tot sprijinul de la județ, astfel încât toate proiectele să fie finalizate. 

„Alături de colegi și prieteni am felicit echipa Primăriei Potlogi pentru implementarea acestei investiții, oamenii din Românești având mare nevoie de o grădiniță nouă. 

 Și pentru că noul an școlar se apropie cu pașii reprezi, am avut o altă veste bună pentru locuitorii din Potlogi. Luna trecută, am semnat unul dintre cele mai consistente contracte de finanțare a învățământului dâmbovițean! 

Datorită proiectului Consiliului Județean Dâmbovița, de 65.000.000 de milioane de lei, sumă accesată prin PNRR, vom dota cu echipamente digitale, mobilier și  materiale didactice 61 de unități de învățământ din 54 de unități administrativ-teritoriale. Prin acest proiect, Școala Gimnazială Românești va beneficia de investiții de peste 810.000 lei, TVA inclus, iar Școala Gimnazială Potlogi de 1.250.000 de lei, TVA inclus. Vom achiziționa:Echipamente și mobilier pentru laboratorul de informatică, pentru cel de biologie și cabinetul de asistență psihopedagogică, dar și pentru sălile de clasă; Laptopuri, table interactive și inteligente, scaune, pupitre și dulapuri individuale pentru copii. 

Aceasta nu este singura investiție pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa o susține la nivelul comunei Potlogi. Deja prin PJDL au fost amenajate un sens giratoriu, trotuare, parcări și scurgerea apelor pe mai multe drumuri în comună. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la  1.200.000 de lei, 470.000 de lei fiind asigurați de Consiliul Judeţean Dâmbovița.

Recent, am semnat un alt contract de asociere cu Primăria Potlogi prin PJDL 3. În cadrul unei investiții de 2.250.000 de lei, contribuția Consiliului Judeţean Dâmboviţa având valoarea de 1.000.000 de lei, se vor amenaja trotuare, accese la proprietăți și scurgerea apelor pe DJ711A și DJ711D.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social