A doua zi a Festivalului BABEL,Teatrul la cutie pentru copii

Știri

A doua zi a Festivalului BABEL, Teatrul la cutie pentru copii, totul s -a petrecut în Piața Mihai Viteazul din municipiul Târgoviște.

 Actorii de la Teatrul Tony Bulandra au pregătit un happening teatral pentru copii. Au fost create trei cutiuțe interesante, asemănătoare unor căsuțe iar distracția a început.

Fiecare cutiuță cu povestea ei: Albă ca zăpada, Capra cu trei iezi și  Scufița Roșie.

Din public au fost aleși primii trei copii, fiecare a mers la câte o cutie iar actorii au intrat în cutiuță si printr-un orificiu  mic , asemănător unui gemuleț, cei mici au ascultat povestea aleasă. 

Un spectacol de teatru inedit.

Evenimentele din cadru Festivalului BABEL vor continua pe parcursul întregii zile.

Tema BABEL 2022 este „Limbaj”, iar organizatorii și-au propus ca această ediție să aducă în fața publicului spectacolele și evenimentele artistice care  vor pune în lumină limbajul ca element vital al vieții umane, acesta fiind înțeles drept cuvânt, mișcarea corpului, semne, contact vizual, scris, desen etc.

Organizatorii Festivalului BABEL sunt Teatrul Tony Bulandra și Primăria Târgoviște.

Program BABEL, Sâmbătă, 11 iunie 2022

15:00 Sala Studio TTB, Workshop de body percussion& beat-boxing, Jordi L. Vidal Company, Bruxelles, Belgia; 3h

16:00 Centrul VechiLet`s Babel up this town!, happening muzical cu Cvartetul Babel; 50 min.

17:00 Cinematograf Independența, The Third Reich (Al treilea regat), regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.

18:00 Foaier TTB, Vernisaj al Salonului de Artă Babel cu artist plastic – pictor Carmen Olteanu; 30 min.

18:30 Cinematograf Independența, The Third Reich (Al treilea regat), regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.

19:00Sala Mare TTB, Evita – Tango, un spectacol de Mc Ranin, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, România; 2h (fără pauză)

20:30 Cinematograf Independența,Theatron (un documentar despre Romeo Castellucci), regia: Giulio Boato; 55 min.

21:30 Piața Mihai Viteazul, Barbarossa Samba Group, spectacol de percuție interactiv itinerant, România; 45 min.

23:00 Clubul Fiord, Clubul Festivalului

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social