Sperăm ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice și lumea să înțeleagă până nu va fi prea târziu că traversăm cu toții o perioadă foarte dificilă, în care pericolul reprezentat de COVID-19 nu a trecut.

Virusul este prezent, nu își alege victimele și este de datoria noastră a tuturor să dovedim că am înțeles că trebuie să ne protejăm pe noi și pe toți semenii noștri, prin respectarea măsurilor de igenă, purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării.
În cursul zilei de vineri, o asistentă medicală de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, a fost confirmată cu COVID-19.
În acest caz s-au luat toate măsurile care se impun și este în curs de desfășurare o anchetă epidemiologică.