71,37% este rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională, în judeţul Dâmbovița.

20 de elevi au încheiat Evaluarea Națională 2020 cu media generală 10 (zece).
La proba de Limba și literatura română rata de promovabilitate este de 81,81% iar 122 de candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, rata de promovabilitate este de 62,6% iar 58 de candidați au obținut nota 10 (zece).
Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și marți, 23 iunie (între orele 8:00 și 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat.
Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.
Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

