Începând de marți, 2 iunie, Fabrica de frigidere Arctic de la Găești își reia activitatea.
La fabrica din Găești s-au confirmat în total 71 de cazuri de COVID-19, în urma unei proceduri de testare inițiată de compania Arctic, după primul caz raportat pe data de 7 mai. Arctic a luat decizia de a închide fabrica, cu efect imediat.

Toți cei confirmați pozitiv au fost spitalizați, sub atenta monitorizare a autorităților medicale locale. Angajații care au intrat în contact cu persoanele afectate au fost informați și au intrat în autoizolare pentru a reduce răspândirea virusului.
Din data de 16 mai 2020, Arctic a luat decizia de a închide fabrica, cu efect imediat.În primul rând fabrica a trecut printr-un program intens de dezinfecție.
Sub stricata verificare a autorităților, Fabrica de frigidere Arctic a luat și toate măsurile sanitare în vigoare, în România, au fost implementate astfel încât activităţile să se deruleze în condiţii de protecţie maximă a sănătăţii angajaţilor.
Reluarea activității, în 2 iunie, la Fabrica Arctic de la Găești se va desfășura cu respectarea condițiilor de igienă și securitate.
Din prima zi de lucru a reluării activiotății fiecare angajat va fi informat despre măsurile luate de către companie și despre regulile de urmat cu strictețe pentru a proteja sănătatea tuturor angajaților.
Aceste măsuri vizează diferite etape de lucru. Traseul între domiciliu și locul de muncă, de la accesul în autobuz, până la accesul efectiv la postul de lucru de pe platforma industrială, respectând distanța socială și măsurile de igenă.
La sosire, angajaților li se verifică temperatura cu ajutorul unei camere termice. Accesul în interiorul platformei (ex. vestiare, ateliere de lucru,zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă și de distanță socială.
Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajații vor purta obligatoriu măști de protecție.Pentru a avea un control strict al respectării măsurilor de către angajați, conducerea Arctic a decis să doteze și toate mijloacele de transport destinate angajaților pe traseul între domiciliu și locul de muncă, cu camere de supraveghere pentru a vedea exact dacă se respectă distanțarea socială impusă și purtatul măștii.
Totodată în mijloacele de transport va exista un controlor. Mai mult, toate mijloacele de transport sunt dotate cu dozatoare cu lichid dezinfectant.
Prin controalele efectuate săptămâna trecută, autoritățile responsabile s-au asigurat că Fabrica Arctic a luat toate măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sspațiile unde își desfășoară activitatea.