COMUNICAT DE PRESĂ
Ţinând cont de informaţiile apărute în spaţiul public în ultima săptămână, facem următoarele precizări:
Valoarea totală a lucrărilor executate în anul acesta până la data de 30.08.2019, în baza contractului de concesiune încheiat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, este de aproximativ 18.500.000 lei, cea mai mare valoare de lucrări realizată până la data de 30 august din toţi anii şi duce la un grad ridicat de realizare a lucrărilor comparativ cu media anilor precedenţi. Din totalul de 111 obiective cuprinse în ultimul program de lucrări au fost realizate peste 70 de obiective.

Conducerea societăţii face eforturi intense pentru realizarea în totalitate a programului de lucrări chiar dacă acesta se suplimentează în fiecare lună şi programarea lucrărilor suferă modificări continue.
Menţionăm că până la data de 30.08.2019, S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa a produs şi a pus în operă peste 21.500 tone de asfalt ce reprezintă cea mai mare cantitate de asfalt aşternută în ultimii ani până la acestă dată.
Nu lipsit de relevanţă este şi faptul că bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost aprobat în data de 24.04.2019, iar actul adiţional ce cuprindea lucrările clare ce urmau a se executa în decursul acestui an de către societatea noastră, a fost semnat abia în data de 21.05.2019, deci la interval de circa o lună.
În cazul în care Consiliul Judeţean Dâmboviţa ar fi făcut demersuri în vederea urgentării întocmirii programului de lucrări, în acest moment situaţia ar fi fost cu totul alta. Astfel că cea mai mare parte a lucrărilor au fost realizate într-un interval de timp relativ scurt respectiv 3 luni, în perioada iunie-august 2019.
Totodată facem precizarea că situaţia economico-financiară a S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa S.A. este una foarte bună, înregistrând la data de 31.07.2019 un profit net de 1.342.429 lei.
Informaţiile apărute în spaţiul public se pare că au la bază cu totul altă ţintă şi nu activitatea efectivă a S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA.
DIRECTOR GENERAL,
Ec. Avanu Mihail-Cristian