Majoretele orașului Pucioasa ce activează în cadrul Clubului Sportiv AllStars Pucioasa condus de prof. George Dobre au reușit din nou o performanță și anume s-au clasat pe podium la Campionatul Naţional de la Brașov. În cadrul ședinței de Consiliul Local Pucioasa , majoretele și profesorul George Dobre au prezentat aleșilor locali, medaliile și trofeul. Primarul Constantin Ana le-a felicitat pe tinerele majorete și totodată a ținut să sublinieze că va face tot posibilul să le sprijine în activitatea pe care o desfățoară.
Obţinând aceste rezultate, majoretele din Pucioasa vor merge în luna septembrie la Campionatiul European ce va avea loc în Slovenia. Profesorul George Dobre a ținut să sublinieze că reprezintă cu mândrie orașul Pucioasa.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
