Furia vizelor de flotant în perioada electorală a intrat în vizorul instituţiilor statului. Din informaţiile pe care le deţinem deja Prefectura Dâmboviţa a luat poziţie şi a solicitat instituţiilor abilitate să demareze o anchetă în aceast caz.
Mai mult, Prefectura Dâmboviţa a înştiinţat şi primăria Butimanu că nu mai are voie să elibereze adeverinţe pentru vizele de flotant. Din informaţiile pe care le deţinem , primăria Crevedia ar fi emis până în momentul de vaţă 70 de adeverinţe pentru vize de flotant iar primăria Butimanu ar fi emis în jur de 175 de adeverinţe pentru vizele de flotant. Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Dâmboviţa s-au făcut o serie de verifică cu privire la acest fenomen şi au fost verificate 285 de persoane, dintre care 39 în mediul urban şi 246 în rural. În urma acestor verificări, au fost întocmite patru dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în declaraţii şi coruperea alegătorilor şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale conform OUG 97/2005:” În perioada ianuarie-mai a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au desfăşurat verificări cu privire la situațiile în care mai multe persoane și-au stabilit reședința la aceeași adresă sau în cazul persoanelor care în mod repetitiv își stabilesc reședința în perioada pre-electorală.Astfel, au fost verificate 285 de persoane, dintre care 39 în mediul urban şi 246 în rural.În urma acestor verificări, au fost întocmite patru dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în declaraţii şi coruperea alegătorilor şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale conform OUG 97/2005.Pe parcursul acestor zile, poliţiştii, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, desfăşoară acţiuni în sistem integrat, în vederea asigurării ordinii publice și a gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.Din informţiile pe care le deţinem IPJ Dâmboviţa, desfăşoară o amplă acţiune în acest caz.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

