Potrivit unui studiu realizat prin intermediul Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa care se numără printre cei 47 de operatori regionali din ţară, potrivit ciferelor nu este oaia neagră aşa cum se spunea.Concret se tot spunea că în Dâmboviţa se plăteşte cea mai scumpă apă. Ciferele acestui studiu au fost prezentate chiar de noul director general al CATD, Alexandru Oprea în cadrul unei conferinţe de presă şi arată că în ceea ce priveşte factura medie pe proprietate, CATD, pe cei trei ani de monitorizare este pe locul 24 din cei 47 de operatori regionali la nivel naţional.
Indicatorii studiului arată astfel:
Consumul total energetic pe m3 de apă uzată- CATD este pe locul 17 din 47
Consumul energetic pe m3 de apă produs, CATD este pe locul 3 din 47
Factura medie pe proprietate, CATD este pe locul 24 din 47
Tariful mediu apă pentru populaţie, CATD este pe locul 15 din 47
Investiţiile făcute la nivelul companiei, CATD este pe locul 8 din 47
Investiţiile pe POS 1 Mediu , CATD este pe locul 7 din 47
: „Legat de activitatea curentă a Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa,în perioada 2012-2015 a făcut obiectul unui studiu de bemchmarking derulat prin intermediul BERD printr-un auditor autorizat însemnând BDEO şi vreau să vă dau câţiva indicatori pentru a releifa că această societate nu este nici mai bună , nici mai slabă decât alţi operatori regionali.Sunt 47 de operatori regionali la nivelul României şi vreau să spun că pe anumiţi indicatori Compania de Apă stă foarte bine iar pe aniumiţi indicatori mai avem de lucrat .În ceea ce priveşte consumul total energetic pe m3 de apă uzată potrivit acestui studiu pe o medie de trei ani, CATD este pe locul 17 la nivel naţional. În ceea ce priveşte consumul energetic pe m3 de apă produs, CATD este pe locul 3 ca şi costuri. În ceea ce priveşte factura medie pe proprietate, CATD, pe cei trei ani de monitorizare este pe locul 24 din cei 47 de operatori regionali la nivel naţional. Deci, nu aşa cum s-a spus că avem cel mai mare preţ din ţară pe facture medie. În ceea ce priveşte tariful mediu apă pentru populaţie, CATD este pe locul 15 din cei 47 de operatori regionali, deci nu pe primul loc, cum greşit se prognozează În ceea ce privesc investiţiile făcute la nivelul Companiei, CATD este pe un onorant loc 8 la nivel naţional. În ceea ce priveste investiţiile pe POS1Mediu , CATD este pe un onorant loc 7 la nivel naţional Toate aceste date arată că la această societate s-au făcut investiţii şi a existat o preocupare constantă ca lucrurile şi reţele de apă şi canalizare ale CATD să fiepuse la punct .Sunt meritele echipelor care într-un fel sau altul au asigurat conducerea CATD. Nu am venit în faţa dumneavoastră să-mi arog meritele nimănui. Pun doar că aceste obiective începute la nivel de concept în anii 2007- 2008 au fost făcute şi continuate dar trebuiesc şi finalizate . E normal şi firesc să facem acest lucru şi nu puteam risca în momentul în care mai sunt câteva luni până la expirarea perioadei şi a contractului, să nu finalizăm aceste obiective şi să ne trezim în situaţia în care CATD să plătească nişte corecţii financiare fantastice, Compania de Apă şi implicit acţionarii Companiei şi implicit populaţia deservită ”, a declarat Alexandru Oprea, director general CATD. Toate aceste cifre prezentate de conducerea CATD se găsesc în revista de specialitate a Asociației Române a Apei.