Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa a ţinut să puncteze o serie de aspecte strict legate de bugetul pe care l-a făcut actualul Guvern şi care la capitolul investiţii privind modernizarea drumurilor naţionale din Dâmboviţa este zero.dacă să nu o mai dăm cotită, actualul Guvern a considerat că drumurile naţionale din Dâmboviţa nu au nevoie de reparaţii şi modernizări. Totuşi, Adrian ţuţuianu după o serie de demersuri nu se dă bătut şi a spus că va cere sprijinul parlamentarilor dâmboviţeni şi împreună să facă amendamente, prin care să aducă bani pe aceste sectoare: „Avem vești proaste în ceea ce privește județul Dâmbovița pe zona Drumurilor Naționale. Nici Drumul Național 7 Bâldana-Titu, nici Drumul Național 71 Bâldana- Târgoviște- Pucioasa, unde am făcut eforturi majore pentru a debloca lucrurile, nu au prevăzută vreo finanțare în anul viitor. Ca urmare, un lucru pe care îl vom face va fi acela de a aduce, prin amendamente, bani pe aceste sectoare de drumuri. Sper ca toți parlamentarii din Dâmbovița să fie solidari într-un demers care ne privește pe toți. Asta arată cam ce se întâmplă pe anumite zone ale bugetului. Vă precizez că nicio centură dintre cele care sunt începute la nivel național nu are alocare financiară în exercițiul financiar din anul 2016.
În acest context voi trimite tuturor parlamentarilor de Dâmbovița dosarul cu toate investițiile pentru care există interes din partea noastră, cu precizarea că am prins în acest dosar investițiile care privesc sectorul de sănătate, universitate și învățământ preuniversitar, investiții pe OG 28, investiții pe Drumurile Naționale, investiții prin Ministerul Culturii, prin Ministerul Economiei și investiții prin Compania Națională de Investiții, Agenția Națională pentru Locuințe și alte autorități ale administrației publice centrale”, a declarat Adrian Ţuţuianu. În cadrul conferinţei de presă a PSD Dâmboviţa , preşedintele Adrian Ţuţuianu a mai abordat şi alte subiecte atât despre adversarii politici care tot vorbească pe lângă subiect.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
