Patru turişti , care rămăseseră blocaţi cu maşina pe un drum forestier din munţii Bucegi,zona Padina –Peştera din cauza zapezii, au fost salvaţi, luni seară, de jandarmii montani.În urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Montan Peștera au intervenit în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate în Masivul Montan Bucegi.Cei patru turiști ardeleni se aflau în deplasare cu autoturismul pe un traseu alpin din Munţii Bucegi și intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera.La un moment dat, în zona Blana nu au mai putut continua deplasarea cu autovehiculul, din cauza stratului de zăpadă format pe drumul forestier.În urma acțiunii jandarmilor montani, turiştii au fost sprijiniţi să deblocheze autovehiculul și au fost însoțiţi în condiții de siguranță până în zona Peștera, în prezent fiind în afara oricărui pericol.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

