Consiliul Municpal Târgovişte s-a reunit în şedinţă extraordinară. Trebuie să menţionăm faptul că şedinţa a fost convocată de grupul consilierilor PNL. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur punct şi anume un proiect care viza însuşirea de către CLM Târgovişte a rapoartelor întocmite de către evaluator Decebal Simionescu cu privire la imobilele terenuri situate pe str. Calea Ialomiţei din municipiul Târgovişte, unul aflat în proprietatea SC CICOM şi celălalt în proprietatea U.A.T. Târgovişte dar totodată şi aprobarea unui schimb de terenuri între cei doi proprietari, cu privire la cele două corpuri de proprietate. Discuţiile au fost destul de aprinse . Atât primarul interimar Cristian Stan cât şi alţi consilieri PSD au spus clar şi răspicat că li se cere să-şi însuşească un raport de expertiză tehnică care nici nu există la mapă. Mai mult un alt consilier PSD a ţinut să reamintească colegilor din CLM Târgovişte că în trecut, SC CICOM a mai solicitat primăriei un teren în concesiune, motivând la acel moment că va amenaja o parcare, însă nici până astăzi, acea parcare nu există iar pe acel spaţiu concesionat s-au construit două clădiri. Mai mult edilul Cristian Stan a spus că societatea a depăşit şi spaţiul concesionat şi a realizat lucrări de construire şi în afara spaţiului , total în afara legii, pentru că nu există autorizaţie de construcţie. Reprezentantul SC CICOM a fost prezent în sala de şedinţe şi şi-a susţinut cauza, mai mult, a recunoscut că a construit şi că acum vrea să intre în legalitate. Într-un final proiectul a fost supus la vot dar nu a trecut pentru că au fost 11 voturi pentru, şase împotrivă şi trei abţineri.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

