Natură, munți, aer curat, dar și mormane de gunoaie.
Așa arată în aceste zile Platoul montan dâmboviţean Bucegi, zona Padina-Peştera, unul dintre cele mai vizitate și iubite locuri din judeţ în ultima lună.
Deși peisajele de o frumusețe deosebită şi Peştera Ialomiţei, recent reabilitată atrag zeci de mii
de turiști în zonă, aceștia lasă de dorit la capitolul curățenie și respect pentru natură. Dovadă a acestei neglijenţe
stau grămezile de deșeuri de pe marginea drumului ce duce spre bijuteria turistică, Peştera Ialomiţei. Şi mai grav, este faptul că Supercom, societatea care se ocupă cu strângerea gunoiul în
judeţul Dâmboviţa a uitat să-şi facă treaba şi în zona de munte. Autorităţile judeţene dar şi Prefectura Dâmboviţa
au tras semnale de alarmă în acest caz, făcând apel la Supercom să meargă să-şi facă datoria şi în zona montană.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
