VIDEO. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu:” Gradul fizic de realizare  la Palatul Potlogi  este de 70% şi  49% gradul valoric”

Știri

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a făcut o vizită de lucru pe şantierul de la Palatul Potlogi. În primul rând a dorit să vadă stadiul lucrărilor de reabilitare de la Palatul Brâncovenesc Potlogi, care se desfășoară în cadrul Proiectului ”Restaurare și valorificare durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea / modernizarea infrastructurii conexe din zona Ansamblul Brâncovenesc Potlogi”, finanțat prin Programul Operațional Regional, în valoare de 40.795.151,20 lei dar totodată  a avut şi o întâlnire de lucru cu toţi factorii implicaţi în implementarea acestui proiect. Preşedintele Adrian Ţuţuianu a afirmat clar şi răspicat că este nemulţumit de ritmul lucrărilor de la Palatul Potlogi. La acest moment gradul fizic de realizare  la Palatul Potlogi  este de 70% şi  49%- gradul valoric. La Palatul Potlogi din finanţare de la CJ se mai desfăşoară  alte două proiecte, unul privind amenajarea parcărilor  şi curţii exterioare şi altul privind regularizarea  pârâului Tudorel : „ Mă interesează în mod deosebit Palatul Potlogi pentru că mi – am propus ca la 15 noiembrie totul să fie depus spre decontare  ca să putem beneficia de mecanismul cererii de plată  care asigură fonduri şi nu implică  CJ Dâmboviţa şi totodată vine şi în sprijinul   constructorului  iar pe data de 29 noiembrie , în cinstea zilei României vreau să facem o inaugurare  care să fie una de excepţie. Proiectul de bază după părerea mea are întârzieri , sincer eu sunt nemulţumit de ritmul lucrărilor. palatul brancovenesc potlogiAvem şi o întâlnire cu toţi factorii implicaţi în acest proiect în cadrul căreia o să discutăm  toate problemele,vreau să vă informez că mai avem două proiecte  suplimentare  la Palatul Potlogi. Este vorba despre proiectul de amenajare a parcărilor  şi curţii exterioare care este în procedură de achiţie publică  şi cel de al doilea proiect este vorba despre regularizarea  pârâului Tudorel în asociere cu Consiliul Local Potlogi  unde s-a declansat procedura de proiectare    şi execuţie lucrări. Şi aceste două proiecte  care sunt pe banii de la CJ  trebuie să fie finalizate la data de 15 noiembrie. Gradul fizic de realizare  la Palatul Potlogi  este de 70%, 49% gradul valoric…Banii sunt toţi pentru acest proiect şi vă garantez că întârzierile vor fi recuperate. O să le dau din nou un semnal prin care le amintesc că 15 noiembrie  este data limită ,nu acord termen de prelungire şi dacă va fi nevoie voi sancţiona contractual  ori ce abatere de la prevederile contractuale”, a afirmat Adrian Ţuţuianu. Preşedintele a ţinut să sublinieze faptul că  nu va acorda termen de prelungire la lucrări, data limită fiind 15 noiembrie.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social