Festivalul “Padina Fest”, ce se desfăşoară în perioada 23-26 iulie 2015 pe Platoul Padina din munţii Bucegi, este singurul festival din România, organizat la peste 1.500 metri altitudine, având ca obiectiv principal promovarea munților Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural şi pune un accent deosebit pe sport și mișcare în aer liber.
Pentru siguranţa participanţilor şi turiştilor prezenţi la acest important eveniment, un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Pucioasa va asigura zilnic, în această perioadă, intervenţia în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.
Premergător începerii festivalului, cadre ale Inspecţiei de Prevenire au efectuat controale la unităţile de turism amplasate în zonă, iar pe timpul desfăşurării acestui eveniment vor executa activităţi de informare preventivă în rândul turiştilor, explicându-le acestora despre importanţa protejării mediului înconjurător, prin prevenirea incendiilor de pădure, ocazie cu care, se vor distribui diverse materiale informative (pliante şi flyere) ce conţin recomandări, măsuri preventive şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
