Ieri, 15.07.2015, polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică, în timp ce se aflau în patrulare, au depistat trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt.
Cei trei, doi bărbați și o femeie, au fost surprinși în timp ce transportau, într-un sac de rafie, mai multe componente metalice de fixare a căii ferate, sustrase din localitatea Valea Voievozilor, elemente esențiale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță. Bunurile au fost recuperate în totalitate, iar cele trei persoane au fost predate Poliției Transporturi Feroviare Târgoviște pentru continuarea cercetărilor. Tot ieri, polițiștii locali au fost sesizați, prin dispecerat, cu privire la identificarea unui bărbat, bănuit de furtul a aproximativ 250 de metri de cablu din scara unui bloc. Polițiștii locali au solicitat intervenția unui echipaj al Poliției Municipiului Târgoviște și au acordat sprijin acestuia pentru căutarea și identificarea persoanei, în Cartierul Romlux.Executantul lucrărilor din zonă urmează să stabilească valoarea prejudiciului și să depună plângere la Poliția Municipiului Târgoviște pentru a fi continuate cercetările în acest caz. Nereguli pot fi sesizate la numărul de telefon 0245 631 895.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
