Atmosfera din Primăria oraşului Titu a devenit oficial tensionată începând de marţi. Faptul că edilul-șef social-democrat Traian Nicolae nu îl mai vrea vice pe pesedistul Vlad Oprea nu mai este un secret. Iată că jocul aşa cum îl credeau unii a luat sfârșit marţi seară când primarul Traian Nicolae a solicitat PSD Titu să-i retragă sprijinul politic viceprimarului Vlad Oprea și să desemneze o altă persoană pentru această funcție,motivaţia fiind că Vlad Oprea s-a implicat mai mult decât trebuia în activităţile edilitare. Marţi seară a avut loc şedinţa Biroului Politic Orășenesc al PSD Titu în cadrul căreia primarul Traian Niculae a solicitat să se propună o altă persoană pentru funcția de viceprimar.
PSD Titu a luat decizia de a-l nominaliza pentru funcţia de viceprimar pe social-democratul Neagu Voicu, fostul comandant al Poliţiei Titu. După Biroul Politic Orășenesc al PSD Titu, Vlad Oprea a ieşit cu o declaraţie pe o reţea de socializare: “ Avizați de „agitația” ultimelor săptămâni la nivel politic și administrativ, foarte mulți locuitori ai orașului Titu, prieteni, oameni de presă, etc. m-au întrebat legitim „Ce se întâmplă”? Așa cum ei mă cunosc pe mine, le sunt dator cu un răspuns extrem de simplu și de sincer.În această seară, a avut loc o ședință a Biroului Politic Orășenesc al PSD Titu în cadrul căreia primarul Traian Niculae a solicitat să se propună o altă persoană pentru funcția de viceprimar. Nu mi-au fost foarte clare argumentele invocate, câtă vreme ele se refereau la o „prea mare” implicare în treburile ce țin de administrarea orașului. Trebuia să fiu mai puțin vizibil? Să mă implic mai puțin? Nu știu exact în ce constă reproșul acesta. Cert este că dl primar a ajuns la concluzia că nu mai poate să lucreze cu mine! Asta după 3 ani de colaborare fără nicio dificultate, în cadrul unei echipe (așa credeam eu) pe care foarte mulți o invidiau.Biroul a votat ca propunerea PSD pentru postul de viceprimar să fie dl Voicu Neagu.Față de toate astea, mă văd obligat să privesc cu atenție ce voi face în perioada următoare. O decizie în acest sens voi lua după o discuție cu președintele Organizației Județene PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.Sper ca gesturile oamenilor care au gândit acest demers să nu se întoarcă împotriva lor. Ar fi păcat de o muncă imensă din ultimii 3 ani” a declarat Vlad Oprea.Joi, 30 aprilie va avea loc o şedinţă de Consiliu Local la Titu în care Vlad Oprea trebuie să fie schimbat.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
