În județul Dâmboviţa , sunt zeci de unităţi de învăţământ care de ani buni nu şi-au mai deschis porţile, din cauza faptului că nu mai sunt copii suficienţi pentru a asigura efectivul necesar funcţionării unei şcoli sau grădiniţe.Mulţi copii s-au transferat la şcoală în oraş.La nivelul judeţului Dâmboviţa, la momentul de faţă sunt 91 de şcoli şi grădiniţe cu lacătul pe uşă. De exemplu, numai în comuna Valea Lungă sunt patru şcoli cu lacătul pe uşă, şi exemplele pot continua şi în alte 41 de localităţi dâmboviţene. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu este hotărât să continue demersurile pentru a reuşi să schimbe mai uşor destinaţia acestor clări închise.Mai clar Adrian Ţuţuianu a solicitat ministrului Educaţiei dar şi parlamentarilor PSD să promoveze un proiect de lege privind modificarea Legii nr. 1/2011, în ceea ce priveşte schimbarea destinaţiei scolilor închise: „Am avut o discuţie cu domnul ministru Pricopie ,m în perioada când dânsul a făcut vizite în judeţul Dâmboviţa dar totodată l-am informat şi pe domnul ministru orin Câmpeanu că în judeţul Dâmboviţa sunt foarte multe şcoli închise şi că trebuie făcut ceva pentru a aproba schimbarea de destinaţie a acestor imobile mai uşor…Am avut un asemenea demer şi ştiţi că Şcoala de la Priseaca a fost preluată de către DAGPS Dâmboviţa.Am făcut demersuri pentru a intra în propritatea CJ, însă nu s-a putut textului de lege care impune niste regului pentru Minister şi menţinerea destinaţiei. Am făcut un inventar în judeţul Dâmboviţa şi sunt 91 de clădiri în 42 de unităţi administrativ teritoriale.În viitor acestea nu mai pot fi redeschise pentru că nu sunt elevi. Ele nu pot rămâne aşa pentru că se deteriorează de la o zi la alta şi cred că trebuie să promovăm un proiect de act normativ care să permită unităţilor administrativ teritoriale să schimbe inclusiv destinaţia acestor clădiri …
Voi relua acest demers la ministerul Educaţiei. Voi ruga şi pe parlamentarii din Grupul PSD să susţină acest demers. Localităţile unde avem grădiniţe sau şcoli neutilizate sunt:Aninoasa, Bezdead, Braniştea, Buciumeni, Butimanu, Cândeşti,Cobia, Corbii Mari, Corneşti, Cornăţelu, Dragomireşti, Fieni, Găeşti, Glodeni, Gura Foii, Iedera, I.L.Caragiale, Malu cu Flori, Măneşti, Mătăsaru, Mogoşani, Moroeni, Morteni, Moţăeni,Odobeşti, Petreşti, Pucheni, Răscăeţi, Runcu, Sălcioara, Târgovişte, Tărtăşeşti, Titu, Valea Lungă unde avem patru unităţi şcolare închise, Valea Mare, Vârfuri, Văcăreşti, Vişina, Vişineşti, Voineşti şi Văleni Dâmboviţa.Şi în anul următor vor fi închise şcoli şi asta datorită faptului că nu mai sunt elevi. Un exemplu este la Măneşti”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, preşedinte CJ Dâmboviţa. În noul an şcolar 2015-2016, la Măneşti se va mai închide o şcoală.Motivul pentru care se tot închid este faptul că nu mai sunt copii.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
