Anul 2014 a fost un an foarte bun pentru administraţia locală din Voineşti.Până în acest moment au fost finalizate patru proiecte de mare interes pentru comunitate . Şi proiectul de modernizare a drumului din satul Lunca a fost finalizat zilele trecute . Lucrările au presupus asfaltarea DCL 67 – strada Principală din satul Lunca, cu o lungime de 1,04 km şi o lăţime a drumului de 4 metri, cu amenajarea prin asfaltare a drumurilor laterale pe o lungime de 25 de metri. Şanţurile au fost amenajate de o parte şi de alta a drumului şi au o lungime totală de 380 metri liniari. Valoarea proiectului, respectiv a lucrărilor de modernizare prin asfaltare, este de 596.878,92 lei,bani proveniţi din finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Regională, prin Grupul de Acţiune Locală Valea lalomiţei, la care comuna Voineşti este membru fondator.Pe data de 25 aprilie 2014, s-a semnat contractul de lucrări cu firma câştigătoare iar pe 24 mai s-au început efectiv lucrările de asfaltare la începutul iar durata de execuţie a întregului proiect a fost de cinci luni.Totodată edilul le-a dat asigurări voineştenilor că astfel de proiecte vor continua până când vor fi asfaltate toate drumurile comunale din întreaga localitate.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
