După tragica şi martirica moarte a marelui voievod, la 9/19 august 1601, pe Câmpia Turzii, aşa cum afirmă întreaga noastră istoriografie, corpul i-a rămas la locul asasinatului, fără a se cunoaşte, din nefericire, până astăzi, ceva referitor la locul în care se află. Însă, capul voievodului a fost luat de Radu Buzescu Clucerul şi adus, în anul 1603, la Mânăstirea Dealu, importantă necropolă voievodală a Ţării Româneşti. Aici a rămas, de atunci, pe vecie, ca un important loc de pelerinaj naţional pentru toţi românii. De atunci, când a fost repusă sub piatra de mormânt, relicva nu a mai fost văzută. Doar în timpul Primei Conflagraţii Mondiale a fost mutată, pentru o scurtă perioadă, în Moldova, pentru a nu fi profanată, deoarece acolo se retrăseseră familia regală şi guvernul ţării. În anul 1920, prin intermediul unei procesiuni impresionante a fost readusă la Mânăstirea Dealu, iar Nicolae lorga a cerut, în mod expres, ca „niciodată această preţioasă relicvă să nu mai părăsească sfântul locaş în care a fost depusă’.
În concluzie, capul Voievodului martir Mihai Viteazul se cuvine să rămână pe veci la Mânăstirea Dealu, deoarece aici a fost adus, încă de la început, şi a intrat în conştiinţa naţională ca loc de veşnică odihnă a voievodului martir. Locul nu a fost ales întâmplător, căci Mihai Viteazul a domnit aici, la Târgovişte, iar de Mânăstirea Dealu sunt legate numeroase demersuri politice şi diplomatice ale voievodului, dintre care amintim doar de încheierea tratatului antiotoman cu Casa de Habsburg, la 30 mai/9 iunie 1598.
Speculaţiile superficiale, fanteziste şi hazardante privitoare la mutarea capului voievodului Mihai Viteazul de la Târgovişte nu au vreun fundament spiritual, cultural, ori istoric.
ln acest an în care sărbătorim 420 de ani de la urcarea pe tron a Voievodului martir Mihai Viteazul, primul unificator al românilor într-un singur stat (1593), credem că, mai curând, ar trebui aprofundată activitatea pe care acesta a depus-o în slujba neamului românesc şi a Bisericii noastre strămoşeşti.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
