Deşi acţiunile oamenilor legii au luat amploare, furtul de curent electric este în toi în mai multe localităţi. Jandarmii au descins alături de angajaţii de la Electrica , în Răcari pentru depistarea celor care încalcă legea.În urma controalelor efectuate au fost descoperite patru persoane care sustrăgeau energie electrică prin diferite metode, evitând contorizarea. Potrivit notelor de constatare întocmite de reprezentanţii societăţii de distribuţie a energiei electrice, cei în cauză sustrăgeau furau curent prin folosirea unor instalaţii clandestine racordate direct la reţeaua electrică aflată în imediata apropiere a locuinţelor. Celor în cauză li s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 13/2007 a energiei electrice:”Patru persoane care aveau imobilele racordate ilegal la reţeaua de energie electrică au fost depistate de jandarmii dâmboviţeni pe raza localităţii Răcari.Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa împreună cu reprezentanţi ai societăţii de disribuţie a energiei electrice, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de energie electrică pe raza oraşului Răcari. În urma acţiunii au fost depistaţi un bărbat şi trei femei, cu vârste între 20 şi 40 de ani care sustrăgeau energie electrică prin folosirea unor instalaţii artizanale racordate la reţeaua electrică stradală, fără a fi înregistrate şi achitate la societatea de distribuţie a energiei electrice.Persoanelor în cauză li s-au întocmit actele de constatare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de comiterea infracţiunilor de furt şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, actele fiind înaintate structurilor abilitate, pentru finalizarea cercetărilor “ a declarat lt.Ciprian Vătăşelu ,purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa .
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
