Evenimentul de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, unul dintre cele mai importante momente din spiritualitatea românească contemporană, va avea loc duminică, 26 octombrie 2025, după următorul program liturgic:

07:30 – 10:00: Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Națională de un sobor desemnat oficial, format din trei ierarhi din Capitală, 67 de preoți delegați din eparhiile Patriarhiei Române și 12 diaconi.
10:15: Sosirea la Catedrala Națională a Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
10:30 – 12:30: Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, săvârșită de cei doi Patriarhi împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. La final se va citi Actul de sfințire.
Accesul credincioșilor
În interiorul Catedralei vor avea acces doar 2.500 de invitați oficiali.
În piațeta din fața Catedralei vor fi 8.000 de pelerini din eparhii, care vor urmări slujba pe ecranele montate special.
Ceilalți credincioși vor putea urmări slujba din exteriorul ansamblului, pe ecrane dedicate.
Accesul la Sfântul Altar
Credincioșii invitați oficial și grupurile organizate vor putea intra în mod organizat imediat după încheierea slujbei (12:30).
Ceilalți pelerini vor avea acces la închinare în Sfântul Altar după ora 20:00.
Închinarea va fi posibilă și în zilele 27–31 octombrie 2025, inclusiv pe timpul nopții.
Totodată, luni, 27 octombrie 2025, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârșită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și de Patriarhul României Daniel, împreună cu ierarhi invitați și un număr restrâns de preoți și diaconi, începând cu ora 09:00.
Evenimentul marchează un moment istoric pentru Biserica Ortodoxă Română, reafirmând valoarea spirituală și culturală a Catedralei Naționale.

