Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că lucrările de modernizare a drumului județean DJ 720A – Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN1A avansează în forță, cu scopul de a reda traficului acest traseu în condiții optime, cât mai curând posibil.
Traseul modernizat are o lungime de 28,9 km și străbate localitățile:Adânca (Gura Ocniței),Bucșani,Mărcești (comuna Dobra),Finta,Postârnacu (comuna Cornești) cu ieșire în DN1A.


Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 107 milioane de lei, fonduri care vor fi utilizate pentru:reabilitarea completă a carosabilului,consolidări,amenajarea podețelor și rigolelor,creșterea siguranței rutiere și îmbunătățirea confortului pentru toți participanții la trafic.
„Este un drum extrem de important pentru mobilitatea din zona de sud a județului, iar modernizarea lui va însemna nu doar o circulație mai sigură, ci și un impuls pentru dezvoltarea locală. Ne ținem de cuvânt și ducem la capăt fiecare investiție asumată pentru Dâmbovița!”, a transmis președintele Corneliu Ștefan.
Traficul în zonă se desfășoară în condiții specifice șantierului, cu restricții temporare, iar autoritățile recomandă prudență și respectarea semnalizării rutiere.