Jandarmii dâmbovițeni, prezenți la târgul tradițional de Sfântul Gheorghe Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița anunță că va fi prezent, alături de cetățeni, în perioada 22 – 26 aprilie, la târgul tradițional de Sfântul Gheorghe, desfășurat în zona Sângeriș – Motocros din municipiul Moreni.
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, vor fi constituite dispozitive de ordine publică formate din jandarmi, sprijiniți de alte instituții cu atribuții în menținerea ordinii. Aceștia vor acționa atât în zona principală de desfășurare a târgului, cât și în cele adiacente.
Misiunea principală a jandarmilor este de a asigura protecția participanților, prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță pentru toți cei prezenți.
Jandarmeria Dâmbovița adresează participanților următoarele recomandări:
- respectați măsurile stabilite de organizatori și autorități;
- evitați implicarea în conflicte;
- supravegheați copiii pentru a preveni rătăcirea în mulțime;
- semnalați orice faptă suspectă sau periculoasă patrulelor de ordine sau la 112.
Evenimentul marchează o tradiție locală importantă și se dorește a fi o sărbătoare în siguranță pentru întreaga comunitate.