Astăzi este Ziua Drapelului Național 

Știri

Astăzi este Ziua Drapelului Național, onorăm  Drapelul Național ca simbol al înaltelor valori naționale pe care le reprezintă și, totodată, ne amintim cu recunoștință de toți înaintașii care au slujit și s-au sacrificat pentru apărarea acestora

În fiecare an, la data de 26 Iunie, sărbătorim “Ziua Drapelului Național”, una din cele mai importante zile pentru noi, ca popor român!

Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii române!

Astăzi este Ziua Drapelului Național 

Drapelul patriei, simbol suprem al unității și identității românești, sursă inestimabilă de mândrie față de neam și țară, le dă românilor de pretutindeni sentimentul că aparțin unei națiuni libere și demne!

Astăzi, Drapelul Național flutură alături de steagurile aliaților și partenerilor noștri, împreună cu care împărtășim valori și idealuri comune în misiuni internaționale desfășurate sub egida NATO, UE sau ONU.

Ziua Drapelului Național este un bun prilej de a reafirma valorile fundamentale ale națiunii noastre și de a acționa împreună pentru consolidarea coeziunii și împlinirea marilor aspirații naționale. 

Dragi români, să rămânem uniți în jurul Drapelului Național și să acționăm energic pentru consolidarea democrației, a statului de drept, a egalității de șanse și pentru edificarea unei societăți libere și prospere, parte a marii familii europene.

La mulți ani, România! 

La mulți ani Drapelului Național!

Urmărește Partener TV și pe Google News și AICI

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social