Dispensar medical ultramodern în comuna Nucet, echipa primăriei condusă de primarul Luisa Bărboiu a reușit să implementeze cu succes un obiectiv mai mult decât necesar locuitorilor de toate vârstele din Nucet. Realizată prin PNDL, investiția s-a ridicat la 2.300.000 de lei și a prevăzut:un cabinet stomatologic, un cabinet ecograf; două cabinete consult general; o sală de tratament imediat și o farmacie.
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul Claudia Gilia, parlamentarii PSD și consilieri județeni au fost prezenți la inaugurarea obiectivului.
„Alături de colegii mei am felicitat-o atât pe doamna primar, cât și pe toți cei implicați în acest proiect!
Modernizarea comunei Nucet este o muncă de echipă iar Consiliul Județean Dâmbovița susține financiar investițiile localității. Recent, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, au fost finalizate lucrările de amenajare de acostamente, rigole betonate și accese în curți pe cei 2,3 km ai drumului județean DJ722. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproximativ 2.500.000 de lei, iar Consiliul Județean a asigurat 1.150.000 de lei.
Tot pentru locuitorii din Nucet, prin PJDL 3, am încheiat un parteneriat cu primăria comunei care prevede același tip de lucrări pe drumul județean DJ 722 și drumul comunal DC 57. Valoarea totală a acestui proiect este de 1.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița urmând să contribuie cu aproape 500.000 de lei.
Pe de altă parte, datorită CJ Dâmbovița, Liceul Nucet și Școala Nucet vor fi dotate cu echipamente, laptopuri, table interactive și inteligente, mobilier, scaune, pupitre, dulapuri individuale pentru copii, în valoare de 1.850.000 de lei. ” , a declarat președintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ștefan.
Căutați un cabinet stomatologic de încredere pentru îngrijirea dentară? Vizitați cabinetul nostru stomatologic și beneficiați de servicii profesionale și soluții personalizate pentru sănătatea orală. Pentru mai multe informații, dați click pe pagina noastră web: www.drcodrean.ro
Urmărește Partener TV și pe Google News