Nouă tineri au semnat contractele de internship la Consiliul Județean Dâmbovița

Știri

Nouă tineri au semnat contractele de internship la Consiliul Județean Dâmbovița în prezența președintelui CJ, Corneliu Ștefan, este al doilea an în care forul județean implementează acest program. 

Perioada de înscriere a candidaților s-a încheiat pe data de 12 septembrie 2022, a urmat etapa  de evaluare a dosarelor (13 – 16 septembrie). Etapa interviului a fost  programată pentru  19 – 23 septembrie, iar rezultatele au fost  anunțate pe 26 septembrie. Programul se va derula în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2022.

internship la Consiliul Județean Dâmbovița

Cei noi tineri care au trecut interviul și au semnat contractele își vor desfășura activitatea în cadrul CJ Dâmbovița, astfel:

Direcția Juridică, Contencios, Administrarea Patrimoniului – 2 posturi 

Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare S.C. – 1 post

Direcția de Strategii, Programe și Investiții –1 post

Direcția Economică – 2 posturi

Direcția Tehnică – 2 posturi

Serviciul Imagine, Relații cu presa, ONG și Relații Externe – 1 post.

Vă așteptăm în echipa noastră!

  Cele trei luni de muncă în Consiliul Județean, pe lângă dezvoltarea abilităților profesionale, le vor fi de ajutor tinerilor în găsirea unui job pentru că acestea se adaugă la experiența profesională cerută de angajatori.

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan le-a urmat bun venit în echipa CJ Dâmbovița și le-a transmis că se vor vedea  la treabă!

La momentul semnării contractelor au mai fost prezenți vicepreședinții CJ Dâmbovița- Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul județului Dan Popa și administratorul public al județului Dâmbovița, Cristian Avanu. 

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social