Prefectul județului, președintele CJ,conducerea Direcției Silvice Dâmbovița, elevii,sivicultorii și jandarmii au plantat 5.000 de puieți de gorun, stejar și frasin, pe raza Ocolului Silvic Moreni.

” Am participat, astăzi, la acțiunea de împădurire derulată de Direcția Silvică Dâmbovița, pe raza Ocolului Silvic Moreni, unde au fost plantați 5.000 de puieți de gorun, stejar și frasin, pe o suprafață de un hectar. 19 milioane de puieți forestieri sunt plantați zilele acestea de voluntari și angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Astfel, se vor împăduri 10.244 hectare.

Să nu uităm că România se află printre țările europene cu cele mai puține păduri – 29% din suprafața țării.M am bucurat că la această acțiune au participat și elevii din Iedera, Dărmănești, Vlădeni. Ei știu că o țară fără păduri este o țară care-și condamnă cetățenii la dezastre naturale (secetă, deșertificare, alunecări de teren sau ploi abundente), boli în rândul cetățenilor și un potențial economic scăzut.

Sigur că în anii viitori vom avea bani pentru acest lucru prin PNRR și prin exercițiul financiar European, dar trebuie să demonstrăm că putem și singuri și e bine să dăm și un exemplu, acolo unde se poate. M-am bucurat de mobilizarea exemplară din partea tuturor instituțiilor de la nivelul județului nostru. Îi mulțumesc domnului Președinte al Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, reprezentanților Jandarmeriei, ai Ocolului Silvic Moreni și ai altor instituții locale, pentru implicare .Împădurind, salvăm Romania, însănătoșim plămânii țării!În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.892 hectare fond forestier de stat, fiind plantați, în total, 141,37 milioane puieți forestieri.Felicitări și mulțumiri tuturor participanților la acțiunea de astăzi.” a transmis prefectul Claudia Gilia
” Astăzi, împreună cu zeci de copii ai școlilor gimnaziale din 𝐃𝐚̆𝐫𝐦𝐚̆𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐕𝐥𝐚̆𝐝𝐞𝐧𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐞𝐝𝐞𝐫𝐚, am ieșit în mijlocul naturii și am dat startul campaniilor de împădurire din județul nostru. Alături de prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, reprezentanții Direcției Silvice Dâmbovița și ai Jandarmeriei, am participat la acțiunea în urma căreia vor fi plantați 𝟏𝟓.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐠𝐨𝐫𝐮𝐧𝐢, 𝐬𝐭𝐞𝐣𝐚𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐟𝐫𝐚𝐬𝐢𝐧𝐢, pe raza Ocolului Silvic Moreni.Astfel de activități vor fi sprijinite și anul acesta de Consiliul Județean Dâmbovița. Anul trecut, am finanțat plantarea a 10.000 de frasini și salcâmi în Doicești, Dobra, Ulmi și Aninoasa în colaborare cu Asociația Students Forests Guardian.Ziua de mâine și ceea ce lăsăm în urma noastră ar trebui să fie o preocupare a fiecăruia dintre noi, membri ai comunității din care facem parte. Încă o dată, felicitări celor mici pentru implicare!” a transmis președintele CJ, Corneliu Ștefan
Urmărește Partener TV și pe Google News

