Vremea azi, 25 ianuarie 2022,după prânz se adună norii şi vor aduce ninsori slabe prin nordul, centrul şi estul ţării.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între minus 8 şi 2 grade Celsius, iar cele minime în majoritate între minus 16 şi minus 6 grade Celsius. Pe arii restrânse va fi ceaţă cu depunere de chiciură.
Şi în Capitală, tot frig accentuat se anunţă. Cerul va avea înnorări în prima parte a intervalului când vor mai fi posibile ninsori slabe, apoi se va însenina. Vântul va sufla slab şi moderat. Conform meteorologilor, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi minus 10 – minus 8 grade Celsius.