Medicul de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca, Radu Țincu: „Este mai bine să încerci să previi decât să aştepţi să vezi ce se întâmplă, ar fi un joc mult prea periculos”

Știri

Medicul de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca, Radu Țincu: Nu ar trebui să fim atât de optimiști că Omicron e o variantă mai blândă a Covid fiindcă acest lucru ar putea să nu se aplice în România, drept urmare, cu toții trebuie să dăm dovadă de RESPONSABILITATE MAXIMĂ,mai ales în contextul în care în ultimele zile, cetățenii nu au mai ținut cont de nicio REGULĂ.

Estimările INSP prognozează 25.000 de cazuri pe zi la jumătatea lunii ianuarie.

„Este mai bine să încerci să previi decât să aştepţi să vezi ce se întâmplă. Ar fi un joc mult prea periculos”, a avertizat medicul.

„Ştiind din experienţele variantelor precedente că după o perioadă de două-trei săptămâni de circulaţie a unei variante în spaţiul european, ea devine dominantă şi în ţara noastră, cel mai probabil avem o transmitere intracomunitară, însă în acest moment suntem la începutul transmiterii intracomunitare, avem o transmitere intracomunitară nu foarte accelerată, ceea ce permite autorităţilor să implementeze anumite măsuri care să prevină o creştere exponenţială a numărului de cazuri, aşa cum se întâmplă în Franţa, cu peste 200.000 de cazuri pe zi, sau Marea Britanie, cu peste 180.000 de cazuri pe zi. Însă, în mod evident, până la jumătatea lunii ianuarie vom avea o transmitere comunitară a Omicron şi ea va deveni dominantă şi în România”, a explicat medicul Radu Ţincu la Digi24.

„Sunt prognoze foarte reale, pentru că au la bază calcule matematice de predicţie. Ştim că varianta Omicron se transmite mult mai repede, avem însă şi o parte bună a acestei situaţii. Din datele pe care le avem din Marea Britanie şi din vestul Europei, Omicron produce forme uşoare de boală. Marea Britanie chiar a dat ieri publicităţii un raport care spune că varianta Omicron reduce necesarul de tratament al pacienţilor cu 20-25 la sută şi reduce riscul de spitalizare cu până la 45-50 la sută, ceea ce arată că Omicron determină forme blânde de boală”, a spus Radu Ţincu.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social