CAUCIUCURILE DE IARNĂ, de când sunt obligatorii şi care sunt AMENZILE

Știri

CAUCIUCURILE DE IARNĂ, de când sunt obligatorii şi care sunt AMENZILE, șoferii ale căror autovehicule nu sunt dotate cu astfel de pneuri pot primi amenzi de până la 2.900 de lei, precum și reținerea certificatului de înmatriculare.

Deși nu există o dată de la care anvelopele de iarnă sunt obligatorii, acestea trebuie să fie mereu prezente atunci când circulați pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada anului.

Potrivit Codul Rutier, este interzisă circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acestea să fie dotate cu cauciucuri de iarnă. Este vorba despre OG 5 2011 sau ”Legea cauciucurilor de iarnă”, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011.

 Anvelopele de iarnă se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

RAR anunță că anvelopele all-season sau mixte nu sunt asimilate anvelopelor de iarnă 2021.

Nerespectarea ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din Codul Rutier atrage însă contravenție, ce se încadrează în clasa a IV-a de amenzi. Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare și amenzi între 1305 și 2.900 de lei (reamintim pe această cale că punctul de amendă s-a majorat la 145 de lei, de la 1 februarie 2019).

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social