„BOMBĂ” la primăriile din Dâmbovița care au proiecte în derulare pe PNDL

Știri

” BOMBĂ” la primăriile din Dâmbovița care au proiecte în derulare pe PNDL, așa poate fi catalogată circulara transmisă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în acest zile, la primăriile din Dâmbovița .

În cuprinsul documentului se comunică faptul că ministerul a epuizat creditele bugetare alocate PNDL, pentru anul în curs. Astfel, primăriilor care au investiții pe PNDL, sunt anunțate că pot deconta bunurile achiziționate, serviciile prestate și lucrările executate din surse proprii sau, cel mai rău, primarii sunt sfătuiți să sisteze lucrările în vederea neînregistrării de arierate, până la rectificarea bugetară.

125 de șantiere deschise în județul Dâmbovița se vor închide, iar sute de muncitori ar putea intra în concediu fără plată, din cauza incompetenței Guvernul Cîțu

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a ieșit public , comentând situația critică cu care se confruntă 60 de primării de municipii, orașe și comune, plus Consiliul Județean Dâmbovița, care nu vor mai avea cu ce să achite facturile către executanții lucrărilor . Președintele Corneliu Ștefan a ținut să sublinieze că 125 de șantiere deschise în județul Dâmbovița se vor închide, iar sute de muncitori ar putea intra în concediu fără plată, timp de cel puțin o lună,din cauza incompetenței Guvernul Cîțu

125 de șantiere deschise în județul Dâmbovița se vor închide, iar sute de muncitori ar putea intra în concediu fără plată, timp de cel puțin o lună, din cauza incompetenței Guvernul Cîțu.

Finanțiștii și analiștii coaliției de dreapta au lăsat fără bani toate primăriile din țară care aveau lucrări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Mii de lucrări la școli, drumuri, dispensare, rețele de utilități sunt blocate de astăzi pentru că actualii guvernanți nu au fost în stare să prevadă sumele necesare pentru continuarea PNDL-ului.

Doar în județul Dâmbovița sunt 60 de primării de municipii, orașe și comune, plus Consiliul Județean Dâmbovița, care nu vor mai avea cu ce să achite facturile către executanții lucrărilor. Pe lângă faptul că termenele de finalizare vor fi întârziate, ce vor face firmele care așteptă banii de la primăriile pentru care lucrează? Cum își vor plăti angajații?Ce se întâmplă cu școlile care ar trebui finalizate până la începerea noului an școlar? Dar cu lucrările la drumuri? Se intră în iarnă cu ele?Sunt întrebări la care, sunt convins, nimeni din Guvern nu va răspunde! De ce? Pentru că nu îi interesează!„, a afirmat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan

- Advertisement -

Mai multe

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social