ATENȚIE! Testele false COVID-19 se lasă cu dosare penale, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Vrancea au făcut percheziții domiciliare, în județul Vrancea, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals.

În cadrul acțiunii, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice.
Din cercetări a reieșit că ar fi fost puse la dispoziția unor cetățeni buletine de analize medicale (teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2), care, în realitate, nu ar fi fost efectuate.