Atenție! Cresc prețurile carburanților, potrivit specialiștilor, un litru de benzină va depăşi pragul de 6 lei în curând.

Deja, pentru benzina premium, preţul a sărit de 6 lei, dar şi cealaltă se apropie de pragul de 6 lei.
Benzina s-a scumpit cu peste 20% în 12 luni, iar motorina cu 15%. Problema e că în continuare crește prețul carburanților.Carburanții s-au scumpit accelerat în ultimele luni, ca urmare a creșterii prețului petrolului. Dacă majorarea prețurilor la pompă va continua, vom vedea efectele și la raft.
Potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți al Comisiei Europene, românii plătesc, în continuare al doilea cel mai mic preț din Europa la benzină și motorină, după bulgari. Scumpiri ale carburanților au avut loc și în alte state din Uniunea Europeană, chiar dacă gradul de utilizare a şoselelor de pe continent este, în medie, cu 30% sub nivelul înregistrat înaintea pandemiei.