Premierul luxemburghez Xavier Bettel a fost testat pozitiv la coronavirus şi a intrat în izolare, la două zile după ce a participat la Consiliul European, conform politico.eu.

Bettel, în vârstă de 48 de ani, are simptome uşoare, inclusiv febră şi dureri de cap, conform presei locale.
El intenţionează să stea acasă 10 zile şi va continua să lucreze.
În mai, premierul luxemburghez a fost vaccinat cu prima doză a serului de la AstraZeneca.
Informaţia referitoare la acest diagnostic a fost anunţată de biroul său duminică, la două zile de la participarea sa la Consiliul European, alături de alţi lideri din UE, printre care și președintele României, Klaus Iohannis.